Sunt 10 ani de cand umblu doar printre straini. Nu m-am gandit niciodata sa-mi analizez putin viata si prin prisma acestui fapt. Tata mi-a zis de curand (dupa ce vazuse filmul "Veronica" si fiind tot cuprins de emotie): "Ghiocelul meu, de la 14 ani numai printre straini umbli si ma gandeam, asa, ca nici nu ai avut o copilarie fericita!".
Oh, taticule drag, dar am avut o copilarie normala, de cele mai multe ori am fost un copil fericit, zambareata mereu, pusa pe sotii mai rau ca un baiat, cu o familie aproximativ normala, viata linistita in orasel mic. Au fost si momente mai putin frumoase, ca atunci cand trebuia sa fac pe-a arbitru intre tine si mama, dar si acestea au ajutat la formarea mea, sa incerc mereu sa fiu stapana pe situatie, sa ma implic, sa nu fiu niciodata pasiva.
Cum as fi fost daca as fi ramas la liceul din orasel? Cum as fi fost daca as fi avut o familie unita, fericita, perfecta? Nu as fi fost eu, cea de acum. Or asta nu-mi convine pentru ca imi place de mine asa. Am reusit sa-mi construiesc zidul imprejur si nimic nu ma poate zdruncina, cu exceptia voastra, familia.
Printre straini am umblat 10 ani, printre straini ma gasesc si acum! Dar...tata, ai dreptate! Nu e usor. Si am cam inceput sa obosesc. De atatea ori am luat-o de la capat, in alt loc si cu alti oameni, incat parca nu mai stiu cum sa ma intorc acasa! Si ce casa? Cine ma asteapta? Acum incotro sa o apuc, tata? Sunt obosita si va vreau pe toti! Va vreau impreuna! In ce hal ne-am destramat! In ce hal ne-am departat si fizic si sufleteste! Si nu sunt capabila sa ma leg de altcineva, nu ma pot vedea intemeind o familie. Ce am ajuns, tata? Vreau doar o ora acea liniste sufleteasca pe care o aveam cand eram mica si in naivitatea mea credeam ca suntem o familie fericita! O ora va vreau impreuna, toti patru!
Da, tata, sunt obosita. Mi-e sufletul prea sensibil cand e vorba despre voi si mi-e prea impietrit cand e despre restul lumii. Si nu-mi gasesc linistea niciunde! Vreau putina caldura! Voi nu sunteti langa mine sa mi-o dati si de la altii nu o pot primi sau poate ca nu mai stiu cum sa o primesc. Am uitat sa iubesc.
Sunt obosita de straini, dragii mei, dar oboseala asta e o stare atat de generala, de permanenta, incat nu-mi mai dau seama. Merg inainte asa.
Oh, tata, nu te mai uita la "Veronica"! Imi rascolesti prea rau sufletul si gandurile!
Oh, taticule drag, dar am avut o copilarie normala, de cele mai multe ori am fost un copil fericit, zambareata mereu, pusa pe sotii mai rau ca un baiat, cu o familie aproximativ normala, viata linistita in orasel mic. Au fost si momente mai putin frumoase, ca atunci cand trebuia sa fac pe-a arbitru intre tine si mama, dar si acestea au ajutat la formarea mea, sa incerc mereu sa fiu stapana pe situatie, sa ma implic, sa nu fiu niciodata pasiva.
Cum as fi fost daca as fi ramas la liceul din orasel? Cum as fi fost daca as fi avut o familie unita, fericita, perfecta? Nu as fi fost eu, cea de acum. Or asta nu-mi convine pentru ca imi place de mine asa. Am reusit sa-mi construiesc zidul imprejur si nimic nu ma poate zdruncina, cu exceptia voastra, familia.
Printre straini am umblat 10 ani, printre straini ma gasesc si acum! Dar...tata, ai dreptate! Nu e usor. Si am cam inceput sa obosesc. De atatea ori am luat-o de la capat, in alt loc si cu alti oameni, incat parca nu mai stiu cum sa ma intorc acasa! Si ce casa? Cine ma asteapta? Acum incotro sa o apuc, tata? Sunt obosita si va vreau pe toti! Va vreau impreuna! In ce hal ne-am destramat! In ce hal ne-am departat si fizic si sufleteste! Si nu sunt capabila sa ma leg de altcineva, nu ma pot vedea intemeind o familie. Ce am ajuns, tata? Vreau doar o ora acea liniste sufleteasca pe care o aveam cand eram mica si in naivitatea mea credeam ca suntem o familie fericita! O ora va vreau impreuna, toti patru!
Da, tata, sunt obosita. Mi-e sufletul prea sensibil cand e vorba despre voi si mi-e prea impietrit cand e despre restul lumii. Si nu-mi gasesc linistea niciunde! Vreau putina caldura! Voi nu sunteti langa mine sa mi-o dati si de la altii nu o pot primi sau poate ca nu mai stiu cum sa o primesc. Am uitat sa iubesc.
Sunt obosita de straini, dragii mei, dar oboseala asta e o stare atat de generala, de permanenta, incat nu-mi mai dau seama. Merg inainte asa.
Oh, tata, nu te mai uita la "Veronica"! Imi rascolesti prea rau sufletul si gandurile!
